Paradoxul vremii
autor. Diana G. U

De-a lungul vremurilor, de la crearea lumii încoace, s-a auzit adesea... s-au schimbat vremurile, dar totuși avem aceiași primăvară, avem aceeași vară, avem aceeași iarna cu fulgi și frig, avem aceeași toamna aurie cu ploi.
Ce s-a schimbat... e omul care nu realizează că prin schimbarea lui a distrus ce s-a creat.
Au trecut milenii, și schimbarea e încă în toi.
Nu ne mai ajunge timpul care a fost calculat cu măsură exact potrivită.
Nu ne mai ajunge ce avem deși nu ducem lipsă de nimic
Trăim o vreme în care cel risipit este belșugul, și cel dorit este ce nu este anevoios.
Se vorbește despre iubire dar ura în frunte cu invidia ne fugăresc să adunăm lucruri de care nu avem nevoie, dar vrem să arătăm capabilitatea noastră care nu aduce nici-un interes nimănui.
Ne interesează părerea altora despre noi și atunci trăim o viață dublicitară care aduce anxietate, depresii.
Liniștea sufletească este confundată cu găsirea scopului în viață, dar găsindu-l... nimeni nu se simte complect.
Oamenii au uitat de Dumnezeu chiar dacă astăzi peste tot e auzit cuvântul Său.
S-au obișnuit cu un șablon al credinței impus de cultura religioasă conservantă din instituții de închinare.
În fiecare perioada istorică au fost aceleași defecte dar sub diferite forme.
Astăzi spunem că vin vremuri mai grele, înaintașilor noștri le era milă de noi.
Nimic nu sa schimbat pe pământ, ba chiar a rămas acelaș rotund descoperit. Pomii au frunze ca acu doua mii de ani, ploile coboară din nori, vântul are acelaș fluierat, peștii trăiesc tot în ape, dar spunem că totul s-a schimbat.
Adevărata schimbare este a gândirii omului care nu are o conexiune cu cerul, este o gândire grăbită, condusă mereu de altcineva.
Adevărata schimbare este a sinelui care poftește tot mai mult.
Învățăm să trăim, nu trăim ce ni se dă pentru că cea mai importantă parte a vieții în zilele noastre este calitatea ei.
Nu mai sunt prețuite momentele traite, prețuim așteptările înalte.
S-au multiplicat idolatrizările căci sa pierdut importanță sfințirii.
Dragostea e înțeleasă în hotare despărțitoare, nu mai exista comunicare dar totuși spunem că ne cunoaștem.
Nu mai avem timp de noi, dar nimeni nu mai are prieteni.
Schimbarea vremurilor este în oameni.